Apartamentele vechi vs apartamentele noi: avantaje și dezavantaje

4 March 2020
Apartamentele vechi vs apartamentele noi: avantaje și dezavantaje

Pe piața imobiliară primară și secundară în Republica Moldova sunt tot mai multe apartamente de vânzare. Clienții la rândul lor sunt tentați între a cumpăra imediat un apartament în bloc vechi la un preț atractiv sau a opta pentru un apartament în bloc nou care are condiții mult mai moderne de trai.

Chiar dacă prețul este unul din cei mai importanți factori la procurarea unui imobil, vom încerca să facem o analiză a caracteristicilor apartamentelor în bloc vechi sau nou, să enumerăm toate plusurile și minusurile astfel încât persoanelor care sunt în căutarea unei locuințe să le fie mai ușor să ia o decizie corectă.

Apartamente vechi: avantaje și dezavantaje

apartamente-vechi

  • Prețul per m2

Prețul per m2 al apartamentelor vechi este unul cu mult mai mic însă aici trebuie să luăm în calcul starea generală a apartamentului și faptul că costurile pentru renovare ar putea fi foarte costisitoare mai ales în cazul când e nevoie de schimbat aproape toate rețelele inginerești.

  • Suprafața apartamentului

De obicei, apartamentele vechi sunt mai mici, au planificări standard cu suprafețe foarte modeste ale bucătăriei, camerei de baie etc. La fel, multe apartamente construite până în anii ‘80 au geamuri foarte mici, respectiv nu sunt la fel de luminoase ca apartamentele în blocurile noi.

  • Calitatea materialelor de construcție

Materiale de construcție folosite la construcția blocurilor vechi deja au un termen de valabilitate expirat. Fațada, intrarea în bloc, holurile, ascensoarele sunt învechite și au un aspect estetic mai puțin atrăgător.

  • Rețelele inginerești

Rețelele inginerești precum sunt țevile de apă, canalizare sau sistemul de electricitate sunt învechite iar înlocuirea lor necesită investiții considerabile.

  • Infrastructura

Apartamentele în blocuri vechi sunt amplasate în zone mult mai bune, mai strategice în imediata apropiere a transportului public, a drumurilor asfaltate, a obiectelor cu menire socială precum sunt grădinițe, școli, spitale sau comerciale: magazine, restaurante, zone de agrement.

  • Prețuri de întreținere

Prețurile pentru mentenanța blocului sunt cu mult mai mici (curățenie, lipsa supravegherii video) dar în același timp pot fi cu mult mai mari pentru încălzire datorită racordării apartamentului vechi la sistemul centralizat de termoficare.

  • Locuri de parcare

Sunt disponibile doar parcările în aer liber în curtea blocului și există o luptă continuă a șoferilor pentru un loc de parcare.

  • Rezistența seismică

Apartamentele vechi prezintă un risc din punct de vedere al seismelor, acestea au o rezistență redusă în cazul cutremurelor datorită vechimii blocurilor, modului de proiectare și al degradării clădirii în timp.

Apartamente noi: avantaje și dezavantaje

apartamente-noi

  • Prețul per m2

Prețul per m2 al apartamentelor este mai mare cu aproximativ 200 euro/m2 dacă e să comparăm apartamentele în varianta albă și apartamentele vechi fără reparație. În același timp, este important să luăm în calcul faptul că prețul este mai mare din simplu motiv că starea generală întregului bloc este una foarte bună și toate rețelele inginerești sunt noi.

  • Suprafața apartamentului

Piața primară oferă o diversitate mai mare în cazul apartamentelor noi, există planificări cu mult mai vine gândite și o suprafață mult mai generoasă. Spre exemplu putem găsi un apartament cu 2 camere începând de la 50 până la 80 de m2, astfel încât fiecare își poate alege confortul de care vrea să dispună. Apartamente noi de regulă au bucătării mult mai spațioase și/sau dispun de living-uri generoase unde putem petrece timpul mult mai plăcut cu întreaga familie. Tot aici putem include și faptul că proprietarii pot face modificări la nivel de planificare a apartamentului încă la etapa de construcție a blocului locativ.

  • Calitatea materialelor de construcție

Materiale de construcție folosite la construcția blocurilor noi sunt de ultimă generație astfel încât curtea blocului, fațada, intrarea în bloc, holurile și ascensoarele sunt toate noi și bucură la nivel vizual.

  • Rețelele inginerești

Rețelele inginerești precum țevile de apă, canalizare sau sistemul de electricitate sunt toate noi și corespund standardelor de calitate iar durata de exploatare a acestora este cu mult mai mare ca în cazul rețelelor inginerești din blocurile vechi. Tot aici putem include și ferestrele termopan noi de dimensiuni mai generoase, astfel avem mai multă lumină solară în apartament.

  • Infrastructura

Blocurile noi de obicei sunt amplasate la periferia orașului astfel e nevoie de mai mult timp pentru deplasare iar infrastructura este slab dezvoltată. Cu toate acestea, există și avantajul de locui într-o zonă mai liniștită departe de gălăgia orașului. Este adevărat și faptul că, în Chișinău, sunt construite multe blocuri noi în cartierele deja existente cu blocuri vechi furând din spațiul liber a acestora. Acest fapt însă egalează într-o oarecare măsura amplasarea strategică între blocurile vechi și noi.

  • Prețuri de întreținere

Prețurile pentru mentenanța și întreținerea blocului sunt mult mai mari pentru servicii de curățenie, supraveghere video sau pază etc. dar în același timp îți oferă o autonomie deplină prin faptul că există un sistem de contorizare individual și un sistem de încălzire autonom care îți permit să fii stăpân pe cheltuielile pe care le suporți și nu mai depinzi de autorități.

  • Locuri de parcare

Complexele locative de obicei sunt asigurate cu locuri de parcare în aer liber, parcări subterane și garaje de tip închis. Astfel, pentru un cost adițional poți soluționa odată și pentru totdeauna problema parcării.

  • Rezistența seismică

Blocurile noi sunt construite după tehnologii moderne - carcase din beton monolit cu o rezistență de 8 grade Richter. Carcasa blocurilor este fiabilă, concepută pentru a rezista tulburărilor seismice, fiind efectuate teste și simulări a cutremurului. Este calculată foarte minuțios rezistența clădirilor astfel încât acestea să corespundă caracteristicilor normativ-tehnice actuale.

Concluzie

Apartamentele vechi au mai multe avantaje: amplasarea strategică în zone cu infrastructură bine dezvoltată, cheltuieli de întreținere mai mici și preț de achiziție mai mic. Printre dezavantaje putem evidenția: suprafața modestă, starea precară a blocului și aspectul estetic defavorabil cât și lipsa locurilor de parcare.

Apartamentele noi dispun de următoarele avantaje: suprafețe locuibile mult mai generoase, rețele inginerești noi, un aspect estetic modern al curții și al blocului în interior, respectiv un confort sporit, energie pozitivă (nimeni nu a mai locuit în apartament), existența locurilor de parcare și o rezistență mult mai înaltă la tulburările seismice. Printre dezavantaje putem enumera: costuri mai mari per m2 la achiziție, costuri mai mari de întreținere, lipsa infrastructurii dezvoltate (mai ales a obiectelor cu menire socială).

Acum, după ce am enumerat toate avantajele și dezavantajele apartamentelor noi și vechi rămâne ca fiecare cumpărător să facă alegerea corectă în dependență de necesitățile și posibilitățile pe care le are.

Acces Imobil - apartamente la prețuri accesibile!
Adresa: Chișinău, bd. Grigore Vieru, 12/1
Telefon: +373 78 888 900
www.accesimobil.md

 

Share

Articole similare

E oportun să cumperi un apartament în Chișinău în 2024?
4 July 2024
E oportun să cumperi un apartament în Chișinău în 2024?
Investiția în domeniul imobiliar rămâne una dintre cele mai sigure și profitabile opțiuni pe termen lung, iar piața din Chișinău nu face excepție. În 2024, prețul mediu la apartamente în capitala Moldovei sau plafonat la un maxim istoric de 1370 euro/m2 (în calcul sunt luate toate tipurile de apartamente în Chișinău și suburbii, cu reparație și în varianta albă etc).
 9 aspecte importante în alegerea unui Specialist Imobiliar Profesionist
10 April 2024
9 aspecte importante în alegerea unui Specialist Imobiliar Profesionist
Indiferent dacă cumpărați, vindeți sau investiți, având alături un agent imobiliar cu cunoștințe, experiență și de încredere, vă poate ajuta să navigați în complexitățile pieței imobiliare și să vă atingeți obiectivele.
Codebitorul - prietenul la nevoie în lumea creditelor
2 February 2024
Codebitorul - prietenul la nevoie în lumea creditelor
Când vine vorba despre credite, uneori, poți avea nevoie de un „erou'' financiar care să-ți vină în ajutor. Acesta este adesea rolul unui codebitor. Dacă ai auzit termenul sau te gândești să-ți asumi acest rol, e bine să știi tot ce presupune acest rol. Experții maib explică mai multe detalii.