Vrei să procuri un apartament în credit? Lucrezi oficial în țară sau peste hotare și vrei să accesezi un credit ipotecar? În informația de mai jos vei găsi tot ce te interesează cu privire la creditele imobiliare, ce acte trebuie să pregătești și care sunt condițiile de acordare credit.
Creditele ipotecare sunt împrumuturi de la băncile comerciale și sunt destinate pentru achiziționarea, construcția sau renovarea unui imobil (apartament, casă, teren).
Criterii acordare Credit Ipotecar
Pentru accesarea unui credit ipotecar e nevoie ca persoana care ia împrumutul să întrunească următoarele criterii:
- să lucreze oficial (să aibă contract de muncă în țară sau peste hotare),
- veniturile pe care le are să poată acoperi rata lunară (se calculează în dependență de prețul imobilului, prima rată și termenul de achitare a creditului)
- să aibă o primă rată de la 5% la 30% în dependență de tipul de credit
Tipuri de credite ipotecare
La moment sunt 3 tipuri de credite ipotecare care pot fi accesate pentru procurarea unei locuințe:
Credit ipotecar “Simplu” / “Standard”
Pentru accesarea unui credit ipotecar “Simplu” / “Standard” e nevoie să întruniți următoarele condiții:
- Contract de muncă oficial în țară
- Certificate salariale pentru ultimile 3 luni
- Prima rată de minim 10% din costul imobilului
- Perioada de rambursare a creditului - 30 de ani
Credit “Prima Casă”
Condițiile pentru accesarea unui credit ipotecar “Prima Casă” sunt următoarele:
- Contract de muncă oficial în țară (angajat la stat sau la privat)
- Certificate salariale pe ultimile 4 luni
- Prima rată de minim 5% din costul imobilului
- Perioada de rambursare a creditului - 25 de ani
- Costul imobilului nu mai mare de 1 milion de MDL
- Există compensații pentru angajații la stat și pentru familiile cu mulți copii
- Certificat cu privire la lipsa unui bun imobil pentru ultimile 12 luni de la ASP
Credit ipotecar pentru “Migranți”
Persoanele care lucrează oficial peste hotare pot procura un apartament în credit dacă întrunesc următoarele condiții:
- Contract de muncă oficial peste hotare (contract tradus în limba română/ rusă)
- Certificate salariale pe ultimile 3 luni
- Prima rată de minim 20% din costul imobilului
- Perioada de rambursare a creditului - 30 de ani.
Citește mai mult despre "Credit ipotecar Prima Casă sau Credit Ipotecar Simplu"
Cât trebuie să achit rata lunară?
Cât trebuie să achit rata lunară? Una din cele mai răspândite întrebări pe care și-o pun persoanele care vor să ia un credit ipotecar.
Rata lunară este diferită de la caz la caz. Aceasta depinde de costul imobilului, prima rata cât și de termenul de rambursare. Cu cât prețul imobilului este mai mare, prima rată mai mică și termenul de rambursare este mai mic - în consecință rata lunară va fi mai mare.
Exemplu 1
Preț apartament - 40 000 euro
Prima rată - 10% (4 000 euro)
Perioada de rambursare 20 de ani
Rata lunară este aproximativ 300 euro / lună
Exemplu 2
Preț apartament - 40 000 euro
Prima rată - 30% (12 000 euro)
Perioada de rambursare 30 de ani
Rata lunară este aproximativ 200 euro / lună
Care este rata dobânzii?
Care este rata dobânzii sau mai popular cu ce % procent îmi acordă banca credit? Este la fel una dintre cele mai populare întrebări.
Rata dobânzii diferă de la un tip de credit la altul. La moment, băncile comerciale din Republica Moldova acordă credite ipotecare cu o rată a dobânzii de la 6 la 8%. Rata dobânzii poate fi fixă sau flotantă.
De obicei persoanele care primesc salariul la o anumită bancă beneficiază de promoții avantajoase cu privire la rata dobânzii, iar procesul de obținere a creditului este unul mult mai ușor.
Cum procedez dacă nu îmi ajung bani pentru prima rată?
Dacă nu vă ajung bani pentru a achita prima rată puteți pune în gaj un alt imobil sau puteți accesa un credit de consum.
Cum procedez dacă salariul nu acoperă rata lunară?
Dacă salariul dvs (veniturile oficiale) nu acoperă rata lunară atunci pot fi luate în calcul veniturile soțului/ soției, cât și veniturile oficiale ale rudelor de gradul întâi (părinți).
Pentru cei ce își doresc să procure un apartament în credit trebuie în primul rând, să se determine referitor la tipul de credit pe care îl vor accesa. Sunteți eligibili sau nu?
Aveți o primă rată sau nu?
Ce rată lunară va trebui să achitați?
Care este rata dobânzii?
Ți se par prea multe întrebări la care nu ai răspuns? Suntem la dispoziția ta!
Specialiștii Acces Imobil îți oferă consultanță gratuită!
Sună acum: 078 888 900
Acces Imobil - cu noi faci alegerea corectă!