Prețurile apartamentelor în Chișinău pot varia semnificativ în funcție de sector, tip bloc (nou sau vechi), număr de camere, etaj, metraj, cu reparație sau în varianta albă, încălzire autonomă sau centralizată, starea generală blocului, prezența infrastructurii adiacente (grădiniță, școală, spital, parc, lac, transport public) etc.

Indicele general Acces Imobil a prețului la apartamente în Chișinău pentru anul 2023  a fost de 1050 de euro la metru pătrat. Trimestrul IV, al anului 2023, s-a încheiat cu un Indice general de 1140 euro la metru pătrat. În calcul au fost luate toate tipurile de apartamente spre vânzare din toate sectoarele din Chișinău și suburbii.

În primul trimestru al anului 2024 vedem o continuitate a creșterii prețurilor la apartamente în pofida faptului că în ultimii doi ani (2022 și 2023) am avut o scădere a numărului total de tranzacții de vânzare-cumpărare a apartamentelor cu 40%, în comparație cu anul 2021.

Indicele general Acces Imobil a prețului mediu la apartamente în Chișinău pentru semestrul I din 2024 este de 1290 euro per metru pătrat.

 (ANALIZĂ) Prețurile apartamentelor în diferite sectoare din Chișinău - Trimestrul I 2024  - 1

Mai jos veți găsi lista cu prețurile medii la apartamente pentru fiecare sector din Chișinău, prețuri actuale din Semestrul I, anul 2024.

Prețul mediu la apartamente în sectorul CENTRU

Prețul mediu la apartamente în sectorul Centru este de 1605 euro la metru pătrat. Sectorul Centru este una dintre cele mai căutate zone din Chișinău, fiind situat în inima orașului. Aici se găsesc clădiri istorice, parcuri frumoase și o infrastructură bine dezvoltată. 

Prețul mediu la apartamente în sectorul RÂȘCANI

Sectorul Râșcani este situat pe locul II, iar prețul mediu la apartamente este de 1420 euro la metru pătrat. Apartamentele în acest sector sunt la mare căutare datorită infrastructurii bine dezvoltate, acces rapid către sectorul Centru dar și a spațiilor verzi generoase. 

Prețul mediu la apartamente în sectorul CIOCANA

Prețul mediu la apartamente în sectorul Ciocana este de 1380 euro la metru pătrat. Ciocana este un sector în plină dezvoltare, având o mixtură de cartiere rezidențiale și zone industriale. În ultimii ani, în Ciocana s-au construit mai multe complexe rezidențiale noi iar altele sunt abia la faza de construcție.

Prețul mediu la apartamente în sectorul BUIUCANI

Prețul mediu la apartamente în sectorul Buiucani este de 1370 euro la metru pătrat. Sectorul Buiucani este situat în partea de nord-est a Chișinăului, fiind considerat unul dintre cele mai ecologice sectoare ale Chișinăului. 

Prețul mediu la apartamente în sectorul BOTANICA

Prețul mediu la apartamente în sectorul Botanica este de 1170 euro la metru pătrat. Acest decalaj de prețuri se datorează faptului că în analiză sunt luate în calcul și prețurile la apartamentelor din zona aeroport. Botanica este un sector situat în partea de est a orașului, caracterizat prin cartiere rezidențiale și parcuri frumoase. 

Prețul mediu la apartamente în sectorul TELECENTRU

Prețul mediu la apartamente în sectorul Telecentru este de 1170 euro la metru pătrat. Sectorul Telecentru este situat în partea de sud-vest a Chișinăului, juridic este parte parte componentă a sectorului Centru, doar că istoric mai mulți locuitori ai capitalei îl consideră ca și zonă aparte.

Prețul mediu la apartamente în sectorul POȘTA VECHE

Prețul mediu la apartamente în sectorul Poșta Veche este de 1140 euro la metru pătrat. Poșta Veche este un cartier istoric, face parte juridic din sectorul Râșcani. Chiar dacă nu se bucură de o popularitate mare la moment din cauza reputației nu prea bune, acest sector trece printr-o transformare continuă.

Cu toate acestea, Poșta Veche având o conexiune rutieră destul de rapidă cu sectoarele Centru și Rîșcani, în anii care urmează ar putea să se transforme dintr-un sector subevaluat în unul apreciat cu prețuri mult mai mari.

CONCLUZIE

În concluzie, prețurile apartamentelor în Chișinău variază în funcție de zonă, dimensiunea și caracteristicile apartamentului, dar și de starea generală a pieței imobiliare.

Pentru a evalua corect prețul unui apartament sunt luate în calcul peste 40 de caracteristici distincte ale imobilului cât și statistica apartamentelor similare vândute în ultimele 6 luni cât și a celor concurente care există la moment pe piață.

Este recomandat să consulți un agent imobiliar profesionist pentru informații actualizate și detaliate despre piața imobiliară din Chișinău.

Urmărește Indicele general Acces Imobil al prețurilor la apartamente în Chișinău, pentru a putea lua o decizie corectă în procesul de vânzare-cumpărare a unui apartament.

*Notă -  Indicele General Acces Imobil este calculat în baza tuturor tipurilor de apartamente spre vânzare din toate sectoarele din Chișinău și suburbii.


Autor:
Victor Cernomorcenco, Specialist Imobiliar în cadrul companiei Acces Imobil.

Important!
Copierea materialelor de pe pagina www.accesimobil.md poate fi realizată în limita maximă de 500 de caractere cu indicarea sursei prin hyperlink.

Articole similare

Criza pe imobiliară din Chișinău se accentuează - 69% în Trim. III - 2025
8 octombrie, 2025
Criza pe imobiliară din Chișinău se accentuează - 69% în Trim. III - 2025
Conform datelor oficiale furnizate de Agenția Servicii Publice (Cadastru), în trimestrul III - 2025 au fost înregistrate doar 1.275 de apartamente vândute în municipiul Chișinău și suburbii — un nivel semnificativ mai redus comparativ cu trim III - 2024.
Prăbușire pe piața imobiliară din Chișinău: vânzările de apartamente au scăzut cu 65% în Trim II 2025!
9 iulie, 2025
Prăbușire pe piața imobiliară din Chișinău: vânzările de apartamente au scăzut cu 65% în Trim II 2025!
Piața imobiliară din Chișinău continuă să manifeste un trend descendent, marcând al doilea trimestru consecutiv de scădere a numărului total de tranzacții de vânzare-cumpărare. 
Factori macroeconomici care contribuie la creșterea prețurilor la imobile
30 mai, 2025
Factori macroeconomici care contribuie la creșterea prețurilor la imobile
Prețurile apartamentelor au crescut semnificativ în mun. Chișinău, atât în oraș, cât și în suburbii. De multe ori, în discuțiile publice, se speculează pe tema motivelor acestei creșteri, iar deseori vina este pusă exclusiv pe agenții imobiliari.
Numărul de apartamente vândute în Chișinău a scăzut cu 28% în Trim I anul 2025
10 aprilie, 2025
Numărul de apartamente vândute în Chișinău a scăzut cu 28% în Trim I anul 2025
Statistica oficială ne arată că în trimestrul I din 2025, au fost vândute 2884 de apartamente în Chișinău și Suburbii, cu aproximativ 28% mai puține tranzacții în comparație cu aceeași perioadă a anului 2024.
Prețurile locuințelor au crescut cu 48% în Europa și cu 89,3% în Chișinău (2015-2023)
19 martie, 2025
Prețurile locuințelor au crescut cu 48% în Europa și cu 89,3% în Chișinău (2015-2023)
Prețurile la apartamente în Chișinău, dar și la locuințe în general au crescut foarte mult în ultimii ani. Există o percepție în rândul moldovenilor că aceste creșteri ale prețurilor sunt doar în Republica Moldova, iar în țările din Europa această te...
(Analiză) Cât de Scumpe sunt Apartamentele în Chișinău Comparativ cu Europa?
10 februarie, 2025
(Analiză) Cât de Scumpe sunt Apartamentele în Chișinău Comparativ cu Europa?
Mulți moldoveni consideră că prețurile apartamentelor din Chișinău sunt exagerat de mari, în timp ce în Europa acestea ar fi similare sau chiar mai accesibile.